Interviu publicat în Revista VIP
Toata lumea a auzit de campania de strangere de fonduri pentru sectia de chirurgie cardiaca pediatrica de la Spitalul Maria Sklodowska Curie. Un subiect care a devenit controversat, in contextul in care investitia de milioane de euro ramanea nefolosita, din lipsa de personal. La un an si jumatate de la dotarea cu echipamente, in departamentul de chirurgie cardiaca pediatrica se vor putea face operatii nou-nascutilor cu malformatii cardiace. Despre acest subiect am stat de vorba cu medicul neonatolog Catalin Cirstoveanu. Este seful departamentului de anestezie si terapie intensiva nou-nascuti, omul din spatele acestui proiect si cel care a ajutat sute de copii sa traiasca, trimitandu-i in strainatate, pentru operatii pe cord deschis.
Se afișează postările cu eticheta Interviuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Interviuri. Afișați toate postările
luni, 17 decembrie 2012
Telocitele, intre salvarea de vieti si orgolii
Interviu publicat in Revista VIP
O descoperire romaneasca, celule cu rol cheie in recuperarea inimii, muschilor si creierului, telocitele au readus stiinta romaneasca in atentia lumii internationale. Vizibile doar la microscopul electronic, telocitele formeaza retele in spatiul dintre celulele corpului si au fost identificate in 25 de tesuturi din organism. Ele transmit semnale cu rol in buna functionare a celulelor si, in primul rand, a celor stem. Micutii „aghiotanti” au fost numiti initial „Popescu”, dupa numele descoperitorului lor, academicianul Laurentiu M. Popescu, directorul Institutului National de Patologie „Victor Babes”.
Cand ati descoperit telocitele?
Descoperirea telocitelor este un exemplu tipic de serendipitate. Serendipitatea este numele dat intamplarilor din stiinta in care, in mod interesant, se produce ceva neasteptat. Adica cercetatorul respectiv cauta un anume lucru, conform unei ipoteze pe care a formulat-o, si gaseste cu totul altceva, iar acel ceva reprezinta o descoperire. Daca vreti, serendipitatea este intamplare, dar cu un coeficient de tintire.
O descoperire romaneasca, celule cu rol cheie in recuperarea inimii, muschilor si creierului, telocitele au readus stiinta romaneasca in atentia lumii internationale. Vizibile doar la microscopul electronic, telocitele formeaza retele in spatiul dintre celulele corpului si au fost identificate in 25 de tesuturi din organism. Ele transmit semnale cu rol in buna functionare a celulelor si, in primul rand, a celor stem. Micutii „aghiotanti” au fost numiti initial „Popescu”, dupa numele descoperitorului lor, academicianul Laurentiu M. Popescu, directorul Institutului National de Patologie „Victor Babes”.
Cand ati descoperit telocitele?
Descoperirea telocitelor este un exemplu tipic de serendipitate. Serendipitatea este numele dat intamplarilor din stiinta in care, in mod interesant, se produce ceva neasteptat. Adica cercetatorul respectiv cauta un anume lucru, conform unei ipoteze pe care a formulat-o, si gaseste cu totul altceva, iar acel ceva reprezinta o descoperire. Daca vreti, serendipitatea este intamplare, dar cu un coeficient de tintire.
"Accesul la educatie este unul dintre cele mai incalcate drepturi ale copiilor cu sindrom Down"
Articol publicat în Revista VIP
90-95% dintre persoanele care se nasc cu sindrom Down in Romania risca sa ramana dependente de familie toata viata. Crudul adevar, dar si cum s-ar putea schimba aceasta realitate le-am aflat de la Madalina Turza, presedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) si mama unui copil cu sindrom Down.
Copiii care se nasc cu sindrom Down au un cromozom in plus fata de restul lumii. Acest material genetic suplimentar localizat la nivelul perechii 21 ii deosebeste de ceilalti printr-o serie de caracteristici: aspectul usor mongoloid, unele defecte cardiace, intarzieri de dezvoltare a aparatului locomotor, a vorbirii si a capacitatii de invatare. Sindromul Down este o conditie permanenta, dar fiecare dintre acesti copii se poate integra in societate daca beneficiaza de terapiile necesare de la varste mici, de afectiune si de toleranta.
VIP: Din estimarile CEDCD, in Romania traiesc aproximativ 50.000 de copii cu sindrom Down. Unde sunt ei? Nu ii vedem pe strazi, in magazine, in scoli decat foarte rar.
Madalina Turza: Din prima intrebare ati pus degetul pe punctul nevralgic. Asta este o mare problema a societatii romanesti, si nu doar pe linia de dizabilitate. In general, avem aceasta tendinta sa ascundem tot ceea ce nu este conform cu niste reguli pe care noi le-am stabilit ancestral, asa ca tot ce nu e frumos, nu e destept, nu e multitasking nu trebuie sa se vada.
90-95% dintre persoanele care se nasc cu sindrom Down in Romania risca sa ramana dependente de familie toata viata. Crudul adevar, dar si cum s-ar putea schimba aceasta realitate le-am aflat de la Madalina Turza, presedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) si mama unui copil cu sindrom Down.
Copiii care se nasc cu sindrom Down au un cromozom in plus fata de restul lumii. Acest material genetic suplimentar localizat la nivelul perechii 21 ii deosebeste de ceilalti printr-o serie de caracteristici: aspectul usor mongoloid, unele defecte cardiace, intarzieri de dezvoltare a aparatului locomotor, a vorbirii si a capacitatii de invatare. Sindromul Down este o conditie permanenta, dar fiecare dintre acesti copii se poate integra in societate daca beneficiaza de terapiile necesare de la varste mici, de afectiune si de toleranta.
VIP: Din estimarile CEDCD, in Romania traiesc aproximativ 50.000 de copii cu sindrom Down. Unde sunt ei? Nu ii vedem pe strazi, in magazine, in scoli decat foarte rar.
Madalina Turza: Din prima intrebare ati pus degetul pe punctul nevralgic. Asta este o mare problema a societatii romanesti, si nu doar pe linia de dizabilitate. In general, avem aceasta tendinta sa ascundem tot ceea ce nu este conform cu niste reguli pe care noi le-am stabilit ancestral, asa ca tot ce nu e frumos, nu e destept, nu e multitasking nu trebuie sa se vada.
P.A.V.E.L.: un alt mod de a privi lumea
Interviu publicat în Revista VIP
Atunci cand un copil este diagnosticat cu o forma de cancer, viata familiei se schimba. Dincolo de tratamentul medical, nevoile lor gasesc sprijin in asociatia P.A.V.E.L. Am stat de vorba cu Alina Mitroi, psiholog si coordonatorul de proiecte al asociatiei, si cu Carmen Voiculescu, asistent social si consilier vocational, la Institutul Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu“ din Bucuresti.
VIP: Copiii realizeaza ca sunt bolnavi?
Carmen Voiculescu (C.V.): Cei mai mari - da. Daca vorbim de varsta de 7-8 ani – si chiar si cei mai mici - atunci da, realizeaza. Iti dai seama ca inteleg, pentru ca retin tot felul de manevre medicale: cum ii inteapa, unde se pune branula, deja isi cunosc si ei venele. Asistentele ii intreaba: „Unde vrei sa-ti pun branula azi? In brat, in picior?”.
Alina Mitroi (A.M.): Dar nu realizeaza cat de grava este boala lor – poate doar cei mai mari, de 15-16 ani.
Pentru voi cine reprezinta o provocare mai mare, copiii sau parintii lor?
A.M.: Adolescentii. Sunt la varsta la care inteleg si este foarte greu sa stai de vorba cu ei, sa le dai raspunsuri la intrebari. De fapt, trebuie doar sa-i insotesti in a-si da singuri raspunsuri, pentru ca, pana la urma, ei sunt specialistii vietii lor. Sunt multe lucruri pe care nu le-au facut, n-au apucat sa le faca in viata lor, fata de un adult, care are deja o experienta si care poate ca nu regreta atat de multe lucruri.
Atunci cand un copil este diagnosticat cu o forma de cancer, viata familiei se schimba. Dincolo de tratamentul medical, nevoile lor gasesc sprijin in asociatia P.A.V.E.L. Am stat de vorba cu Alina Mitroi, psiholog si coordonatorul de proiecte al asociatiei, si cu Carmen Voiculescu, asistent social si consilier vocational, la Institutul Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu“ din Bucuresti.
VIP: Copiii realizeaza ca sunt bolnavi?
Carmen Voiculescu (C.V.): Cei mai mari - da. Daca vorbim de varsta de 7-8 ani – si chiar si cei mai mici - atunci da, realizeaza. Iti dai seama ca inteleg, pentru ca retin tot felul de manevre medicale: cum ii inteapa, unde se pune branula, deja isi cunosc si ei venele. Asistentele ii intreaba: „Unde vrei sa-ti pun branula azi? In brat, in picior?”.
Alina Mitroi (A.M.): Dar nu realizeaza cat de grava este boala lor – poate doar cei mai mari, de 15-16 ani.
Pentru voi cine reprezinta o provocare mai mare, copiii sau parintii lor?
A.M.: Adolescentii. Sunt la varsta la care inteleg si este foarte greu sa stai de vorba cu ei, sa le dai raspunsuri la intrebari. De fapt, trebuie doar sa-i insotesti in a-si da singuri raspunsuri, pentru ca, pana la urma, ei sunt specialistii vietii lor. Sunt multe lucruri pe care nu le-au facut, n-au apucat sa le faca in viata lor, fata de un adult, care are deja o experienta si care poate ca nu regreta atat de multe lucruri.
duminică, 16 decembrie 2012
Prof. dr. Ioan Bradu Iamandescu: "Pe muzică barocă, neuronii capătă un ritm specific geniilor"
Articol publicat pe 10 septembrie 2011 în Adevărul
Preferinţa pentru muzica de calitate nu ţine cont doar de educaţie, ci mai ales de inteligenţă, iar ascultarea muzicii are aproape numai efecte benefice. Profesorul Iamandescu a realizat primele studii de muzicoterapie din România, în cadrul catedrei de Psihologie Medicală şi Psihosomatică a UMF „Carol Davila“ din Bucureşti.
„Adevărul": Este adevărat că muzica ne poate face să simţim mai puţin durerea?
Ioan Bradu Iamandescu: Muzica joacă un rol mult mai important decât am putea crede. În Antichitate se mergea chiar până la folosirea flautului în dreptul zonei afectate de lumbago. Dincolo de asta, muzica şi-a dovedit posibilităţi terapeutice în plan psihologic şi somatic. De exemplu, efectul antalgic, de combatere a durerii, a fost evidenţiat într-un mod spectaculos la femeile care făceau chiuretaj uterin. Cele care au ascultat numai muzică au simţit mai puţin durerea decât cele care au luat calmante. Muzica se utilizează foarte mult în ginecologie, acum şi în chirurgie.
Preferinţa pentru muzica de calitate nu ţine cont doar de educaţie, ci mai ales de inteligenţă, iar ascultarea muzicii are aproape numai efecte benefice. Profesorul Iamandescu a realizat primele studii de muzicoterapie din România, în cadrul catedrei de Psihologie Medicală şi Psihosomatică a UMF „Carol Davila“ din Bucureşti.
„Adevărul": Este adevărat că muzica ne poate face să simţim mai puţin durerea?
Ioan Bradu Iamandescu: Muzica joacă un rol mult mai important decât am putea crede. În Antichitate se mergea chiar până la folosirea flautului în dreptul zonei afectate de lumbago. Dincolo de asta, muzica şi-a dovedit posibilităţi terapeutice în plan psihologic şi somatic. De exemplu, efectul antalgic, de combatere a durerii, a fost evidenţiat într-un mod spectaculos la femeile care făceau chiuretaj uterin. Cele care au ascultat numai muzică au simţit mai puţin durerea decât cele care au luat calmante. Muzica se utilizează foarte mult în ginecologie, acum şi în chirurgie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)