P.A.V.E.L.: un alt mod de a privi lumea

Interviu publicat în Revista VIP

Atunci cand un copil este diagnosticat cu o forma de cancer, viata familiei se schimba. Dincolo de tratamentul medical, nevoile lor gasesc sprijin in asociatia P.A.V.E.L. Am stat de vorba cu Alina Mitroi, psiholog si coordonatorul de proiecte al asociatiei, si cu Carmen Voiculescu, asistent social si consilier vocational, la Institutul Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu“ din Bucuresti.

VIP: Copiii realizeaza ca sunt bolnavi?
Carmen Voiculescu (C.V.): Cei mai mari - da. Daca vorbim de varsta de 7-8 ani – si chiar si cei mai mici - atunci da, realizeaza. Iti dai seama ca inteleg, pentru ca retin tot felul de manevre medicale: cum ii inteapa, unde se pune branula, deja isi cunosc si ei venele. Asistentele ii intreaba: „Unde vrei sa-ti pun branula azi? In brat, in picior?”.
Alina Mitroi (A.M.): Dar nu realizeaza cat de grava este boala lor – poate doar cei mai mari, de 15-16 ani.

Pentru voi cine reprezinta o provocare mai mare, copiii sau parintii lor?
A.M.: Adolescentii. Sunt la varsta la care inteleg si este foarte greu sa stai de vorba cu ei, sa le dai raspunsuri la intrebari. De fapt, trebuie doar sa-i insotesti in a-si da singuri raspunsuri, pentru ca, pana la urma, ei sunt specialistii vietii lor. Sunt multe lucruri pe care nu le-au facut, n-au apucat sa le faca in viata lor, fata de un adult, care are deja o experienta si care poate ca nu regreta atat de multe lucruri.

Cât contează zâmbetul copiilor în spitalul devenit a doua casă

Articol publicat pe 17 decembrie în Adevărul

Fiecare copil care stă mult timp în spital, indiferent că pentru cancer, pentru arsuri sau pentru probleme ortopedice, are nevoie de mai mult decât de medicamente.

„Dragă Moşule, mă numesc Ana Maria Ioana, am opt ani şi sunt elevă în clasa a doua. Sunt o fetiţă cuminte, îmi place să merg la şcoală, dar din păcate nu pot, pentru că stau mai mult la spital, la Institutul Oncologic." Aşa începe una dintre scrisorile pe care Asociaţia P.A.V.E.L. le-a trimis Moşului din partea copiilor cu tumori internaţi aici. Sunt în camera Asociaţiei de la etajul 1 al Institutului Oncologic, decorată cu fotografii, cu desenele celor mici şi cu icoane, şi simt o uşurare de fiecare dată când Ana Maria îmi zâmbeşte. Apoi vine cineva de afară şi o pupă, iar fetiţa chicoteşte vesel când simte nasul rece pe obraz. Anei Maria îi place mult matematica, dar cel mai mult şi mai mult - să coloreze. În urmă cu trei săptămâni, a câştigat premiul al treilea la un concurs internaţional de desen, la care a participat alături de copii neîncercaţi de boală. Un motiv în plus pentru ca Moşul să-i trimită cadoul dorit: un „leptop". Îl mai rugase şi să fie sănătoasă...