Articol scris împreună cu Andrada Floria și publicat pe 22 martie în Adevărul
Nu doar aspectul îi face diferiţi de ceilalţi. Dar tocmai integrarea în societate şi sprijinul celor din jur îi ajută să aibă o viaţă mai bună.
„Nimeni nu poate să ofere atâta dragoste ca aceşti copii. Sunt atât de buni, încât te fac să mergi mai departe." Sunt cuvintele Floretei Bogdănescu, mama unei fete care suferă de sindrom Down. De 32 de ani, familia Bogdănescu trăieşte într-o provocare continuă, de când Oana s-a născut cu această afecţiune într-o societate care nu recunoştea existenţa românilor cu handicap. Între timp, lucrurile au evoluat, mai ales în domeniul medical. Totuşi, situaţia acestor familii rămâne dramatică.
luni, 17 decembrie 2012
Cât contează zâmbetul copiilor în spitalul devenit a doua casă
Articol publicat pe 17 decembrie în Adevărul
Fiecare copil care stă mult timp în spital, indiferent că pentru cancer, pentru arsuri sau pentru probleme ortopedice, are nevoie de mai mult decât de medicamente.
„Dragă Moşule, mă numesc Ana Maria Ioana, am opt ani şi sunt elevă în clasa a doua. Sunt o fetiţă cuminte, îmi place să merg la şcoală, dar din păcate nu pot, pentru că stau mai mult la spital, la Institutul Oncologic." Aşa începe una dintre scrisorile pe care Asociaţia P.A.V.E.L. le-a trimis Moşului din partea copiilor cu tumori internaţi aici. Sunt în camera Asociaţiei de la etajul 1 al Institutului Oncologic, decorată cu fotografii, cu desenele celor mici şi cu icoane, şi simt o uşurare de fiecare dată când Ana Maria îmi zâmbeşte. Apoi vine cineva de afară şi o pupă, iar fetiţa chicoteşte vesel când simte nasul rece pe obraz. Anei Maria îi place mult matematica, dar cel mai mult şi mai mult - să coloreze. În urmă cu trei săptămâni, a câştigat premiul al treilea la un concurs internaţional de desen, la care a participat alături de copii neîncercaţi de boală. Un motiv în plus pentru ca Moşul să-i trimită cadoul dorit: un „leptop". Îl mai rugase şi să fie sănătoasă...
Fiecare copil care stă mult timp în spital, indiferent că pentru cancer, pentru arsuri sau pentru probleme ortopedice, are nevoie de mai mult decât de medicamente.
„Dragă Moşule, mă numesc Ana Maria Ioana, am opt ani şi sunt elevă în clasa a doua. Sunt o fetiţă cuminte, îmi place să merg la şcoală, dar din păcate nu pot, pentru că stau mai mult la spital, la Institutul Oncologic." Aşa începe una dintre scrisorile pe care Asociaţia P.A.V.E.L. le-a trimis Moşului din partea copiilor cu tumori internaţi aici. Sunt în camera Asociaţiei de la etajul 1 al Institutului Oncologic, decorată cu fotografii, cu desenele celor mici şi cu icoane, şi simt o uşurare de fiecare dată când Ana Maria îmi zâmbeşte. Apoi vine cineva de afară şi o pupă, iar fetiţa chicoteşte vesel când simte nasul rece pe obraz. Anei Maria îi place mult matematica, dar cel mai mult şi mai mult - să coloreze. În urmă cu trei săptămâni, a câştigat premiul al treilea la un concurs internaţional de desen, la care a participat alături de copii neîncercaţi de boală. Un motiv în plus pentru ca Moşul să-i trimită cadoul dorit: un „leptop". Îl mai rugase şi să fie sănătoasă...
duminică, 16 decembrie 2012
Este muzica o terapie pentru minte și trup?
Articol publicat pe 18 noiembrie în Adevărul
Ne animă, ne calmează, ne consolează, pe scurt, ne face viaţa mai bună. Studiile recente îi recunosc muzicii meritul de instrument terapeutic pentru redarea sănătăţii fizico-psihice. Iar cercetările sunt de-abia la început.
„Cred că muzica în sine este vindecătoare. Este o expresie explozivă de umanitate", spunea muzicianul Billy Joel, iar cercetătorii îi dau dreptate. Oamenii simpatizează unii cu ceilalţi, copiii mici „dansează" spontan pe ritmul muzicii, în vreme ce niciun animal nu face acest lucru. Studiile realizate până în acest moment demonstrează că meloterapia, sub denumirea ei mai corectă de muzicoterapie, are efecte clare şi măsurabile asupra organismului: ne fortifică în faţa stresului, ne face să simţim mai puţin durerea, linişteşte inima (scade frecvenţa cardiacă), stimulează imunitatea şi capacităţile cognitive. Cel puţin în România, nu există încă standarde clare privind folosirea muzicii în cadrul terapiei, dar tot mai mulţi medici îmblânzesc spaţiul cabinetelor cu ajutorul ei.
Ne animă, ne calmează, ne consolează, pe scurt, ne face viaţa mai bună. Studiile recente îi recunosc muzicii meritul de instrument terapeutic pentru redarea sănătăţii fizico-psihice. Iar cercetările sunt de-abia la început.
„Cred că muzica în sine este vindecătoare. Este o expresie explozivă de umanitate", spunea muzicianul Billy Joel, iar cercetătorii îi dau dreptate. Oamenii simpatizează unii cu ceilalţi, copiii mici „dansează" spontan pe ritmul muzicii, în vreme ce niciun animal nu face acest lucru. Studiile realizate până în acest moment demonstrează că meloterapia, sub denumirea ei mai corectă de muzicoterapie, are efecte clare şi măsurabile asupra organismului: ne fortifică în faţa stresului, ne face să simţim mai puţin durerea, linişteşte inima (scade frecvenţa cardiacă), stimulează imunitatea şi capacităţile cognitive. Cel puţin în România, nu există încă standarde clare privind folosirea muzicii în cadrul terapiei, dar tot mai mulţi medici îmblânzesc spaţiul cabinetelor cu ajutorul ei.
Prof. dr. Ioan Bradu Iamandescu: "Pe muzică barocă, neuronii capătă un ritm specific geniilor"
Articol publicat pe 10 septembrie 2011 în Adevărul
Preferinţa pentru muzica de calitate nu ţine cont doar de educaţie, ci mai ales de inteligenţă, iar ascultarea muzicii are aproape numai efecte benefice. Profesorul Iamandescu a realizat primele studii de muzicoterapie din România, în cadrul catedrei de Psihologie Medicală şi Psihosomatică a UMF „Carol Davila“ din Bucureşti.
„Adevărul": Este adevărat că muzica ne poate face să simţim mai puţin durerea?
Ioan Bradu Iamandescu: Muzica joacă un rol mult mai important decât am putea crede. În Antichitate se mergea chiar până la folosirea flautului în dreptul zonei afectate de lumbago. Dincolo de asta, muzica şi-a dovedit posibilităţi terapeutice în plan psihologic şi somatic. De exemplu, efectul antalgic, de combatere a durerii, a fost evidenţiat într-un mod spectaculos la femeile care făceau chiuretaj uterin. Cele care au ascultat numai muzică au simţit mai puţin durerea decât cele care au luat calmante. Muzica se utilizează foarte mult în ginecologie, acum şi în chirurgie.
Preferinţa pentru muzica de calitate nu ţine cont doar de educaţie, ci mai ales de inteligenţă, iar ascultarea muzicii are aproape numai efecte benefice. Profesorul Iamandescu a realizat primele studii de muzicoterapie din România, în cadrul catedrei de Psihologie Medicală şi Psihosomatică a UMF „Carol Davila“ din Bucureşti.
„Adevărul": Este adevărat că muzica ne poate face să simţim mai puţin durerea?
Ioan Bradu Iamandescu: Muzica joacă un rol mult mai important decât am putea crede. În Antichitate se mergea chiar până la folosirea flautului în dreptul zonei afectate de lumbago. Dincolo de asta, muzica şi-a dovedit posibilităţi terapeutice în plan psihologic şi somatic. De exemplu, efectul antalgic, de combatere a durerii, a fost evidenţiat într-un mod spectaculos la femeile care făceau chiuretaj uterin. Cele care au ascultat numai muzică au simţit mai puţin durerea decât cele care au luat calmante. Muzica se utilizează foarte mult în ginecologie, acum şi în chirurgie.
Cum sună muzica vieții atunci când nu auzi
Articol publicat pe 26 august 2011 în Adevărul (cu sprijinul tăcut și eficient al fotoreporterului Marian Vilău, intrați să vedeți și poza)
Uneori, simţim nevoia să ne punem dopuri în urechi ca să „auzim“ mai bine ce se-ntâmplă în mintea noastră. Pentru o persoană care s-a născut surdă sau care şi-a pierdut auzul, liniştea nu este ceva opţional. Surditatea înnăscută sau dobândită reorganizează creierul şi viaţa celor care se confruntă cu această provocare.
În curtea filialei Bucureşti a Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România (ANSR) nu pare a fi loc de mai mult de 30 de persoane. Şi totuşi, aproape 200 de oameni se adună la evenimentele periodice organizate aici. Iar atunci, în sala de festivităţi se pune muzică până la refuz. Sunetele ies din boxe uriaşe amplasate pe o scenă din şipci de lemn şi fac să vibreze podeaua, geamurile şi inimile oamenilor. Aici am stat de vorbă cu Aurel Oprea, preşedintele filialei. Ne-a spus povestea sa, iar noi ne-am făcut auziţi cu ajutorul lui Bogdan Anicescu, absolvent de psihopedagogie specială şi interpret al limbajului mimicogestual la ANSR.
Uneori, simţim nevoia să ne punem dopuri în urechi ca să „auzim“ mai bine ce se-ntâmplă în mintea noastră. Pentru o persoană care s-a născut surdă sau care şi-a pierdut auzul, liniştea nu este ceva opţional. Surditatea înnăscută sau dobândită reorganizează creierul şi viaţa celor care se confruntă cu această provocare.
În curtea filialei Bucureşti a Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România (ANSR) nu pare a fi loc de mai mult de 30 de persoane. Şi totuşi, aproape 200 de oameni se adună la evenimentele periodice organizate aici. Iar atunci, în sala de festivităţi se pune muzică până la refuz. Sunetele ies din boxe uriaşe amplasate pe o scenă din şipci de lemn şi fac să vibreze podeaua, geamurile şi inimile oamenilor. Aici am stat de vorbă cu Aurel Oprea, preşedintele filialei. Ne-a spus povestea sa, iar noi ne-am făcut auziţi cu ajutorul lui Bogdan Anicescu, absolvent de psihopedagogie specială şi interpret al limbajului mimicogestual la ANSR.
Neglijarea problemelor oftalmologice din copilărie lasă urme toată viața
Articol publicat în 27 mai 2011 în Adevărul
Un consult oftalmologic realizat la vârste mici poate schimba destinul viitorului adult. Motivele sunt multiple: salvează ochiul bolnav şi asigură o vedere bună, atât de importantă pentru dezvoltarea neuropsihică normală a copilului. Mai mult, corectează sursa unor viitoare complexe.
În ziua în care vizităm clinica de oftalmologie, sala de aşteptare este plină de copii: cei mici se joacă, se strigă, se admiră în oglindă. Unii poartă ochelari, iar micile accesorii n-au arătat nicicând mai simpatic. Între ei, mediator este Ana Maria, o fetiţă blondă cu sarafan bleumarin. Nu stă o clipă locului şi observ doar atunci când se aşază pe scaunul de consultaţie că ochiul drept îi fuge spre năsuc. Ana Maria s-a născut acum trei ani şi jumătate cu cataractă congenitală. În ochiul ei drept, cristalinul era opac şi nu lăsa decât 5% din razele de lumină să ajungă la creier. Fuga ochiului, adică strabismul, a apărut ca o consecinţă a acestei probleme.
Un consult oftalmologic realizat la vârste mici poate schimba destinul viitorului adult. Motivele sunt multiple: salvează ochiul bolnav şi asigură o vedere bună, atât de importantă pentru dezvoltarea neuropsihică normală a copilului. Mai mult, corectează sursa unor viitoare complexe.
În ziua în care vizităm clinica de oftalmologie, sala de aşteptare este plină de copii: cei mici se joacă, se strigă, se admiră în oglindă. Unii poartă ochelari, iar micile accesorii n-au arătat nicicând mai simpatic. Între ei, mediator este Ana Maria, o fetiţă blondă cu sarafan bleumarin. Nu stă o clipă locului şi observ doar atunci când se aşază pe scaunul de consultaţie că ochiul drept îi fuge spre năsuc. Ana Maria s-a născut acum trei ani şi jumătate cu cataractă congenitală. În ochiul ei drept, cristalinul era opac şi nu lăsa decât 5% din razele de lumină să ajungă la creier. Fuga ochiului, adică strabismul, a apărut ca o consecinţă a acestei probleme.
O nouă șansă la viață poate veni de la un necunoscut
Articol publicat pe 22 aprilie în Adevărul
Pentru unii, transplantul reprezintă şansa la o viaţă normală. Pentru alţii, face diferenţa dintre viaţă şi moarte. În România, listele de aşteptare pentru un transplant numără peste 3.300 de persoane. Şansa lor de a primi un organ nou vine, cel mai adesea, de la un străin.
Atunci când un organ nu mai funcţionează corespunzător, transplantul poate fi ultima soluţie. În România se pot transplanta cu succes cord, rinichi, ficat, celule stem din măduva osoasă, piele, muşchi şi cornee. De multe ori, donatorul face parte din familie, legătura de sânge crescând şansele de compatibilitate, atât de necesară pentru reuşita intervenţiei. Alteori, bolnavii depind de generozitatea anonimilor, fie că aceştia sunt înscrişi în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule, fie că rudele lor şi-au exprimat acordul în privinţa cedării organelor.
Pentru unii, transplantul reprezintă şansa la o viaţă normală. Pentru alţii, face diferenţa dintre viaţă şi moarte. În România, listele de aşteptare pentru un transplant numără peste 3.300 de persoane. Şansa lor de a primi un organ nou vine, cel mai adesea, de la un străin.
Atunci când un organ nu mai funcţionează corespunzător, transplantul poate fi ultima soluţie. În România se pot transplanta cu succes cord, rinichi, ficat, celule stem din măduva osoasă, piele, muşchi şi cornee. De multe ori, donatorul face parte din familie, legătura de sânge crescând şansele de compatibilitate, atât de necesară pentru reuşita intervenţiei. Alteori, bolnavii depind de generozitatea anonimilor, fie că aceştia sunt înscrişi în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule, fie că rudele lor şi-au exprimat acordul în privinţa cedării organelor.
Cancerul de col uterin, boala de care nu trebuie să moară nimeni
Articol publicat pe 5 februarie 2011 în Adevărul
Testul Papanicolau salvează vieţi. El depistează primele modificări provocate de maladie, înainte ca aceasta să se răspândească în corp. Din păcate, prea multe femei amână să îl facă, supunându-se unor suferinţe inutile şi punându-şi în pericol viaţa.
Deşi este o boală uşor de diagnosticat şi tratabilă, în ţara noastră, cancerul de col uterin are rata cea mai mare de mortalitate din Europa. Cancerul de col afectează femeile active sexual de orice vârstă, în 80% din cazuri fiind provocat de infecţia cu HPV (virusul Papilloma uman), contractat prin contact sexual neprotejat. „Există şi forme de cancer de col uterin cauzate de leziuni ale mucoasei sau de infecţia cu virusul Herpes simplex, dar acestea sunt mult mai rare", ne spune medicul Dragoş Median, specialist în oncologie medicală la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Filantropia" din Bucureşti.
Testul Papanicolau schimbă destine
Mihaela D. a aflat că suferă de cancer de col uterin la vârsta de 28 de ani, după ce încheiase o căsnicie de şapte ani. „Subiectul este şters cu buretele la exterior, dar în interior încă există şi nu-mi este uşor să vorbesc despre el", ne spune tânăra, acum în vârstă de 30 de ani.
Testul Papanicolau salvează vieţi. El depistează primele modificări provocate de maladie, înainte ca aceasta să se răspândească în corp. Din păcate, prea multe femei amână să îl facă, supunându-se unor suferinţe inutile şi punându-şi în pericol viaţa.
Deşi este o boală uşor de diagnosticat şi tratabilă, în ţara noastră, cancerul de col uterin are rata cea mai mare de mortalitate din Europa. Cancerul de col afectează femeile active sexual de orice vârstă, în 80% din cazuri fiind provocat de infecţia cu HPV (virusul Papilloma uman), contractat prin contact sexual neprotejat. „Există şi forme de cancer de col uterin cauzate de leziuni ale mucoasei sau de infecţia cu virusul Herpes simplex, dar acestea sunt mult mai rare", ne spune medicul Dragoş Median, specialist în oncologie medicală la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Filantropia" din Bucureşti.
Testul Papanicolau schimbă destine
Mihaela D. a aflat că suferă de cancer de col uterin la vârsta de 28 de ani, după ce încheiase o căsnicie de şapte ani. „Subiectul este şters cu buretele la exterior, dar în interior încă există şi nu-mi este uşor să vorbesc despre el", ne spune tânăra, acum în vârstă de 30 de ani.
miercuri, 1 decembrie 2010
Terapie
Grand Designs, seria Home Zone, Flip that House - pentru mine sunt emisiuni terapeutice. Cred că o şi mai bună terapie este să construieşti/renovezi o casă. Îmi dau seama că îl moştenesc pe tata, care n-are stare şi trebuie să meşterească mereu câte ceva, pentru că altfel nu e momentul să construiască încă una de la zero. Dar e mai mult decât atât. Să construieşti o casă înseamnă să te concentrezi asupra unui lucru concret, să îţi foloseşti partea matematică, dar şi pe cea creativă a creierului. În plus, te solicită fizic (endorfine etc). Cel mai mare beneficiu este că îţi igienizează mintea. Cam ca Tetrisul, care şterge stresul posttraumatic. Doar că eu nu sufăr de stres posttraumatic, ci doar de un stres moderat, cotidian.
La vârsta de 16 ani, Temple Grandin şi-a prins corpul într-o menghină şi a descoperit că acest lucru îi calmează anxietatea. Temple Grandin suferă de autism. Cu acest ajutor, a terminat o facultate şi a devenit specialist în comportamentul animalelor. A pus la punct metode şi instalaţii pentru o tratare blândă a vacilor, folosite în zootehnie. BBC a făcut cu ea un documentar pe care l-a numit Femeia care gândeşte ca o vacă (are 5 părţi, aici e Partea 1.)
La vârsta de 16 ani, Temple Grandin şi-a prins corpul într-o menghină şi a descoperit că acest lucru îi calmează anxietatea. Temple Grandin suferă de autism. Cu acest ajutor, a terminat o facultate şi a devenit specialist în comportamentul animalelor. A pus la punct metode şi instalaţii pentru o tratare blândă a vacilor, folosite în zootehnie. BBC a făcut cu ea un documentar pe care l-a numit Femeia care gândeşte ca o vacă (are 5 părţi, aici e Partea 1.)miercuri, 13 octombrie 2010
Teatru radiofonic şi Ceai la Sala de Lectură
In seara aceasta am fost la o audiţie de teatru radiofonic: "Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt", de Matei Vişniec. Nu-iaşa că e un titlu frumos? La Sala de Lectură a Teatrului ACT. Nu ştiam despre ce e vorba şi iniţial nu am vrut să merg. Cum adică, să ascult teatru radiofonic la un loc cu alţi oameni, cu ceai şi cu prăjiturele?! Să stau "mumos", să privesc în gol şi să ascult, timp de o oră?! Şi nici măcar nu mă dau în vânt după ceai!
Am descoperit aşa:
- o piesă SUPERBĂ, cu Horaţiu Mălăiele şi Adriana Trandafir, v-o recomand călduros - si o gasiti AICI :)
- un loc amenajat cu cap
- cele mai bune prăjiturele cu nucă - am întrebat unde le mai pot găsi şi domnişoara de acolo a fost atât de draguţă încât mi-a spus. Dar cred că n-am înţeles bine, pentru că patiserul a fost foarte categoric, el nu face prăjiturele cu nucă, ci doar cu nucă şi cu gem!
- un site cu muulte piese de teatru radiofonic, eteatru.ro (atenţie dacă îl deschideţi pentru acolo se aude teatru non-stop). Găsiţi aici piesele pe care le puteţi asculta, online, în luna octombrie. Printre ele se regăseşte şi Potretul doamnei T, piesa cu Olga Tudorache despre care scriam acum ceva timp, adaptată şi pentru scenă.
A fost prima audiţie în cadrul parteneriatului "Teatru şi Ceai" dintre Sala de Lectură şi Teatrul Naţional Radiofonic (Radio România). O idee foarte foarte frumoasă. Peste două săptămâni, tot miercuri, tot de la ora 19:00, este pregatită o altă poveste.
P.S.: Îi mulţumesc Liviei pentru invitaţie. Păcat că n-a mai putut să ajungă :(.
duminică, 12 septembrie 2010
"However, you are not..."
"All babies are born with a knowledge of poetry, because the lub-dub of the mother's heart is in iambic meter."
Biily Collins pentru The Washington Post
Un baietel de 3 ani recita poezia de mai jos si ne lasa fara cuvinte.
Litany by Billy Collins
You are the bread and the knife,
the crystal goblet and the wine.
You are the dew on the morning grass
and the burning wheel of the sun.
You are the white apron of the baker,
and the marsh birds suddenly in flight.
However, you are not the wind in the orchard,
the plums on the counter,
or the house of cards.
And you are certainly not the pine-scented air.
There is just no way that you are the pine-scented air.
It is possible that you are the fish under the bridge,
maybe even the pigeon on the general's head,
but you are not even close
to being the field of cornflowers at dusk.
And a quick look in the mirror will show
that you are neither the boots in the corner
nor the boat asleep in its boathouse.
It might interest you to know,
speaking of the plentiful imagery of the world,
that I am the sound of rain on the roof.
I also happen to be the shooting star,
the evening paper blowing down an alley
and the basket of chestnuts on the kitchen table.
I am also the moon in the trees
and the blind woman's tea cup.
But don't worry,
I'm not the bread and the knife.
You are still the bread and the knife.
You will always be the bread and the knife,
not to mention the crystal goblet and--somehow--the wine.
Biily Collins pentru The Washington Post
Un baietel de 3 ani recita poezia de mai jos si ne lasa fara cuvinte.
Litany by Billy Collins
You are the bread and the knife,
the crystal goblet and the wine.
You are the dew on the morning grass
and the burning wheel of the sun.
You are the white apron of the baker,
and the marsh birds suddenly in flight.
However, you are not the wind in the orchard,
the plums on the counter,
or the house of cards.
And you are certainly not the pine-scented air.
There is just no way that you are the pine-scented air.
It is possible that you are the fish under the bridge,
maybe even the pigeon on the general's head,
but you are not even close
to being the field of cornflowers at dusk.
And a quick look in the mirror will show
that you are neither the boots in the corner
nor the boat asleep in its boathouse.
It might interest you to know,
speaking of the plentiful imagery of the world,
that I am the sound of rain on the roof.
I also happen to be the shooting star,
the evening paper blowing down an alley
and the basket of chestnuts on the kitchen table.
I am also the moon in the trees
and the blind woman's tea cup.
But don't worry,
I'm not the bread and the knife.
You are still the bread and the knife.
You will always be the bread and the knife,
not to mention the crystal goblet and--somehow--the wine.
sâmbătă, 11 septembrie 2010
Music mix
Nu-i usor sa faci "un mix bun", si nici sa-l gasesti. Iata o subestimata resursa, ce zace pe youtube: prezentarile de moda. Showul nici nu conteaza. De ascultat acasa, cu boxe bune, atunci cand vrei altceva.
sâmbătă, 7 august 2010
Head On
Head On/Gegen die wand - 2004, regia Fatih Akin. Ma doare in piept, ma ustura gatul si respir mai greu. Macar la Breakfast at Tiffany's am izbucnit in hohote de la atata frumos, acum nu pot. Respir adanc, o sa-mi revin. Of.
luni, 26 iulie 2010
Surpriza de weekend
"La marginea deşertului marocan, cu 900 de euro poţi cumpăra o ţesătură lucrată de mână şi revelaţia unui bine superior" - asa incepe materialul semnat de Mircea Samoilă, director pentru România al organizaţiei "Projects abroad", din Cancan de weekend. Frumos. Il gasiti aici http://cancan.ro/weekend/#2010-07-24, la pag 16-17, sub titlul "Covorul tuareg şi binecuvântarea divină".
joi, 22 iulie 2010
Marketing: joy&power&all
Lasati-va sedusi. Mie mi-a placut la nebunie.
Si Sweat the small stuff. Cu aceasta ocazie mi-am descoperit inca o vocatie: Chief Detail Officer :D. Oo, da, i would rock the companies' worlds! :)
Ma bucur ca exista Rory Sutherland.
Si Sweat the small stuff. Cu aceasta ocazie mi-am descoperit inca o vocatie: Chief Detail Officer :D. Oo, da, i would rock the companies' worlds! :)
Ma bucur ca exista Rory Sutherland.
sâmbătă, 17 iulie 2010
Oamenii tuturor intentiilor
Saptamana aceasta s-a vorbit mult despre sinucidere. Ce anume - stiu mai degraba din titlurile ziarelor si din burtierele posturilor TV. Curaj vs lasitate, aparente vs realitate, Adrian Paunescu a vrut sa se sinucida de patru ori, Bianca Brad o data, orice artist simte la un moment dat nevoia sa-si traga un glont in cap, o spune Laurentiu Cazan.. etc
Vreau doar sa va recomand o carte. Se numeste "Cartea tuturor intentiilor" si e scrisa de Marin Malaicu Hondrari (Cartea Romaneasca).
Vreau doar sa va recomand o carte. Se numeste "Cartea tuturor intentiilor" si e scrisa de Marin Malaicu Hondrari (Cartea Romaneasca).
marți, 13 iulie 2010
Meravigliosa Mina
Si iar m-a uimit cat de bine seamana inceputul melodiei cu Yoshimi battles the Pink Robots (The Flaming Lips :)
duminică, 11 iulie 2010
...
Intrasem sa va spun ca am cumparat ulei de porumb si ca de atunci mancarea are gust de popcorn. Dar am scanat blogurile la care sunt abonata si asa am aflat ca dl Niculae Ionescu, domnul acela bland, care scrie atat de frumos, nu mai este. Cuvantul final l-a avut nu leucemia, ci infectia cu Piocianic, luata dintr-un spital din Romania.
"zambesc.. o sa fie bine.. trebuie doar sa invatam sa iubim.. Sa il invatam pe impreuna.."
39,40.. pseudomonas a invins - ultima postare a lui Nic. Condoleante familiei.
"zambesc.. o sa fie bine.. trebuie doar sa invatam sa iubim.. Sa il invatam pe impreuna.."
39,40.. pseudomonas a invins - ultima postare a lui Nic. Condoleante familiei.
marți, 15 iunie 2010
Generation Me
"Many people see the current group of college students -- sometimes called 'Generation Me' -- as one of the most self-centered, narcissistic, competitive, confident and individualistic in recent history".
Potrivit sciencedaily.com, un studiu american a descoperit ca tinerii de azi sunt cu 40% mai putin empatici decat cei din anii '80 si '90. Studiul a analizat 14.000 de participanti din mai multe perioade de timp si s-a bazat pe auto-evaluari, adica pe estimarea potrivirii dintre anumite enunturi si ei insisi ("I sometimes try to understand my friends better by imagining how things look from their perspective" si "I often have tender, concerned feelings for people less fortunate than me"). Paranteza: am ceva impotriva auto-evaluarilor, sunt inselatoare. Dar asta e o alta poveste.
Potrivit sciencedaily.com, un studiu american a descoperit ca tinerii de azi sunt cu 40% mai putin empatici decat cei din anii '80 si '90. Studiul a analizat 14.000 de participanti din mai multe perioade de timp si s-a bazat pe auto-evaluari, adica pe estimarea potrivirii dintre anumite enunturi si ei insisi ("I sometimes try to understand my friends better by imagining how things look from their perspective" si "I often have tender, concerned feelings for people less fortunate than me"). Paranteza: am ceva impotriva auto-evaluarilor, sunt inselatoare. Dar asta e o alta poveste.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)