Postat pe 27 septembrie 2007 pe fostul blog al lui Chaka
"Daca nu mi se parea ca e Gabitza fata de pe peronul metroului, nu intram sa scriu.
Despre Gabitza nu prea se pomeneste cand vine vorba de film, si mie personajul ei mi s-a parut extrem de interesant si foarte bine jucat. “Asa am crezut eu ca-i mai bine” - parca aud vocea subtirica, cu accent moldovenesc. “Mersi”… Iti venea sa-i tragi o palma (privirea Otiliei in oglinda de la baie) si sa o protejezi in acelasi timp. Personaj din categoria celor usor sarace cu duhul, nedescurcaretul care mai mult complica lucrurile mintind degeaba, desi nu chiar degeaba, pentru ca - si asta iti trezeste o anume teama si te face sa faci ceea ce poate pentru altul nu ai face - pentru ca are instinctul de animalutz care simte ca ceva nu e in regula si atunci minte, care plange atat de cutremurator si apoi se “regrupeaza” cu o tigara asteptand sa se intample ceea ce a fost de acord de la-nceput sa i se-ntample, pentru ca e in stare sa ramana singur si inchis si nemiscat intr-o camera de hotel fara sa protesteze sau sa cerseasca ceva, desi te priveste rugator si speriat. Si pentru ca apoi i se face foarte foame si se duce sa manance. Maduvioare, creier, ficatei. Sper sa nu ma considerati nebuna, dar mie filmul asta mi s-a parut un film despre a fi puternic intr-o situatie limita. Nu am gasit nimic suprarealist care sa ma duca cu gandul la rataciri ale mintii, perturbarea simtului realitatii, visare cu ochii deschisi. Totul a fost fara anestezie. Si ma refer tot la Gabitza. Otilia e victima colaterala a unei situatii urate, omul care aranjeaza totul si care nu mai da inapoi pentru ca e al naibii de greu sa aranjezi totul. Dar nu numai din acest motiv, dupa cum spuneam mai sus.
Si acum partea care nu prea mi-a placut. Nu-mi plac filmele prea realiste. Nu-mi place sa simt ca se pregateste ceva care ar putea fi penibil si sa-mi spun in gand “te roog, nu arata si asta”. Noroc ca au fost putine momente de acest fel. Si sunetul - n-am inteles mai nimic din ce s-a vorbit la-nceputul filmului.
Cele mai bune momente - scenele din camera de hotel (cand mi-am zis ca acest film este extraordinar), dar mai ales scenele din casa prietenului Otiliei, cu tot cu scenariu si jocul Otiliei."
432 este primul film in vreo 5 ani care m-a cutremurat. nu e neaparat un compliment pentru 432. eram un grup de prieteni care abia asteptam sa vedem filmul, ascunsi dupa un munte de sperante generate de premii, reviews, parerile altor amici. imi aduc aminte bine seara aia pentru ca am dat dovada de lasitate: am fost singura persoana care s-a ridicat si a plecat dupa ce "fixerul" si-a inceput tirada. mda, am plecat sec, lasandu-i pe prieteni masca. poate, dand dovada de naivitate, am crezut ca cinematografia romaneasca este capabila sa genereze un film dramatic fara coasta aia de vulgaritate inutila, de o brutalitate inutila. mi-as fi dorit un personaj negativ inteligent, subtil, versat si care sa ma intereseze (nu spun de la care sa invat ceva :) ). un personaj frust vulgar mi se pare plicticos. a, cum de emit pareri daca am plecat dupa 20 minute de la inceputul filmului? buna intrebare, o parte din mine n-a acceptat gestul de a pleca, asa incat am vazut tot filmul luat de pe net (principial nu doresc sa incurajez financiar proiectele care cred ca nu merita). mi se pare ciudata atentia de care se bucura 432 versus de ex Filantropica, in opinia mea infinit mai cizelat, intelectual, rafinat daca vrei. ma uimeste, recunosc, aprecierea ptr 432. pentru straini, inteleg, este un film exotic; poate un african ar gandi similar despre "Hotel Ruanda". 432 are genul de realism brutal, primitiv, de care eu sunt fed up, ca roman. realism care nu spune nimic, chiar si gestul ("prietenesc"?) al colegei este frust, negativ, lash pe undeva. as fi apreciat sa fi spus "daca ai fost proasta, descurca-te". dar nu, romanii parca retraiesc Miorita over and over again, au un fatalism pe care unii l-ar putea considera aproape sfant daca n-ar fi auzit "crestinismul nu inseamna cretinism". noroc cu Caranfil...
RăspundețiȘtergere:) spre rusinea mea, n-am vazut toate filmele romanesti, dar dintre cele vazute, Filantropica mi-a placut cel mai mult. cred ca Filantropica nu a fost atat de bine "vandut" afara, si daca-mi amintesc bine, Caranfil a recunoscut intr-un interviu ca a pierdut niste trenuri cu filmul doar pentru ca nu stia de existenta lor. spunea ceva despre niste proiectii pe care le-a ratat in cadrul festivalurilor. apoi a avut mai putine cronici straine si/sau mai putine relatari despre ele in ziarele noastre. n-am numarat, dar asa mi s-a parut. dar altfel, e favoritul multor cunoscuti. n-am vrut sa-l nedreptatesc, doar ca pe vremea lui nu scriam. :)
RăspundețiȘtergeredespre 432 imi amintesc ca ma furase rau de tot atmosfera din camera de hotel, mi-era groaza, genul de situatie fara iesire in care dracu' e mai rau tocmai pentru ca nu-i asa de negru, e sub forma unui nene vulgar si nesofisticat. tristete mare in filmele romanesti :)
ei, nu toate filmele romanesti sunt triste :) . recent am revazut "In seara asta dansam in familie" cu Dem R. si Papaiani. Recunosc ca e naiv, dar are ceva din senzatia aia pe care o aveam duminica pe la 11, inainte sa inceapa ...cum Doamne iarta-ma se numea emisiunea aia de 1 ora cu pionieri la sfarsitul careia era un episod din Ciresarii sau Racheta Alba? e o seninatate naiva, un umor usor senil dar, cel putin pentru mine, relaxant. :) si sunt mai multe filme din categoria asta, mai vad un BD din cand in cand, nu pot sa nu zambesc cand il vad pe Puiu Calinescu cu celebra sa scoala de manechine interlope :))
RăspundețiȘtergere