Terapie

Grand Designs, seria Home Zone, Flip that House - pentru mine sunt emisiuni terapeutice. Cred că o şi mai bună terapie este să construieşti/renovezi o casă. Îmi dau seama că îl moştenesc pe tata, care n-are stare şi trebuie să meşterească mereu câte ceva, pentru că altfel nu e momentul să construiască încă una de la zero. Dar e mai mult decât atât. Să construieşti o casă înseamnă să te concentrezi asupra unui lucru concret, să îţi foloseşti partea matematică, dar şi pe cea creativă a creierului. În plus, te solicită fizic (endorfine etc). Cel mai mare beneficiu este că îţi igienizează mintea. Cam ca Tetrisul, care şterge stresul posttraumatic. Doar că eu nu sufăr de stres posttraumatic, ci doar de un stres moderat, cotidian.

La vârsta de 16 ani, Temple Grandin şi-a prins corpul într-o menghină şi a descoperit că acest lucru îi calmează anxietatea. Temple Grandin suferă de autism. Cu acest ajutor, a terminat o facultate şi a devenit specialist în comportamentul animalelor. A pus la punct metode şi instalaţii pentru o tratare blândă a vacilor, folosite în zootehnie. BBC a făcut cu ea un documentar pe care l-a numit Femeia care gândeşte ca o vacă (are 5 părţi, aici e Partea 1.)

Teatru radiofonic şi Ceai la Sala de Lectură

In seara aceasta am fost la o audiţie de teatru radiofonic: "Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt", de Matei Vişniec. Nu-iaşa că e un titlu frumos? La Sala de Lectură a Teatrului ACT. Nu ştiam despre ce e vorba şi iniţial nu am vrut să merg. Cum adică, să ascult teatru radiofonic la un loc cu alţi oameni, cu ceai şi cu prăjiturele?! Să stau "mumos", să privesc în gol şi să ascult, timp de o oră?! Şi nici măcar nu mă dau în vânt după ceai!
Am descoperit aşa:
- o piesă SUPERBĂ, cu Horaţiu Mălăiele şi Adriana Trandafir, v-o recomand călduros - si o gasiti AICI :)
- un loc amenajat cu cap
- cele mai bune prăjiturele cu nucă - am întrebat unde le mai pot găsi şi domnişoara de acolo a fost atât de draguţă încât mi-a spus. Dar cred că n-am înţeles bine, pentru că patiserul a fost foarte categoric, el nu face prăjiturele cu nucă, ci doar cu nucă şi cu gem!
- un site cu muulte piese de teatru radiofonic, eteatru.ro (atenţie dacă îl deschideţi pentru acolo se aude teatru non-stop). Găsiţi aici piesele pe care le puteţi asculta, online, în luna octombrie. Printre ele se regăseşte şi Potretul doamnei T, piesa cu Olga Tudorache despre care scriam acum ceva timp, adaptată şi pentru scenă.

A fost prima audiţie în cadrul parteneriatului "Teatru şi Ceai" dintre Sala de Lectură şi Teatrul Naţional Radiofonic (Radio România). O idee foarte foarte frumoasă. Peste două săptămâni, tot miercuri, tot de la ora 19:00, este pregatită o altă poveste.

P.S.: Îi mulţumesc Liviei pentru invitaţie. Păcat că n-a mai putut să ajungă :(.

"However, you are not..."

"All babies are born with a knowledge of poetry, because the lub-dub of the mother's heart is in iambic meter."
Biily Collins pentru The Washington Post

Un baietel de 3 ani recita poezia de mai jos si ne lasa fara cuvinte.

Litany by Billy Collins

You are the bread and the knife,
the crystal goblet and the wine.
You are the dew on the morning grass
and the burning wheel of the sun.
You are the white apron of the baker,
and the marsh birds suddenly in flight.

However, you are not the wind in the orchard,
the plums on the counter,
or the house of cards.
And you are certainly not the pine-scented air.
There is just no way that you are the pine-scented air.

It is possible that you are the fish under the bridge,
maybe even the pigeon on the general's head,
but you are not even close
to being the field of cornflowers at dusk.

And a quick look in the mirror will show
that you are neither the boots in the corner
nor the boat asleep in its boathouse.

It might interest you to know,
speaking of the plentiful imagery of the world,
that I am the sound of rain on the roof.

I also happen to be the shooting star,
the evening paper blowing down an alley
and the basket of chestnuts on the kitchen table.

I am also the moon in the trees
and the blind woman's tea cup.
But don't worry,
I'm not the bread and the knife.
You are still the bread and the knife.
You will always be the bread and the knife,
not to mention the crystal goblet and--somehow--the wine.

Music mix

Nu-i usor sa faci "un mix bun", si nici sa-l gasesti. Iata o subestimata resursa, ce zace pe youtube: prezentarile de moda. Showul nici nu conteaza. De ascultat acasa, cu boxe bune, atunci cand vrei altceva.

Head On

Head On/Gegen die wand - 2004, regia Fatih Akin. Ma doare in piept, ma ustura gatul si respir mai greu. Macar la Breakfast at Tiffany's am izbucnit in hohote de la atata frumos, acum nu pot. Respir adanc, o sa-mi revin. Of.

Surpriza de weekend

"La marginea deşertului marocan, cu 900 de euro poţi cumpăra o ţesătură lucrată de mână şi revelaţia unui bine superior" - asa incepe materialul semnat de Mircea Samoilă, director pentru România al organizaţiei "Projects abroad", din Cancan de weekend. Frumos. Il gasiti aici http://cancan.ro/weekend/#2010-07-24, la pag 16-17, sub titlul "Covorul tuareg şi binecuvântarea divină".

Marketing: joy&power&all

Lasati-va sedusi. Mie mi-a placut la nebunie.



Si Sweat the small stuff. Cu aceasta ocazie mi-am descoperit inca o vocatie: Chief Detail Officer :D. Oo, da, i would rock the companies' worlds! :)
Ma bucur ca exista Rory Sutherland.

Oamenii tuturor intentiilor

Saptamana aceasta s-a vorbit mult despre sinucidere. Ce anume - stiu mai degraba din titlurile ziarelor si din burtierele posturilor TV. Curaj vs lasitate, aparente vs realitate, Adrian Paunescu a vrut sa se sinucida de patru ori, Bianca Brad o data, orice artist simte la un moment dat nevoia sa-si traga un glont in cap, o spune Laurentiu Cazan.. etc

Vreau doar sa va recomand o carte. Se numeste "Cartea tuturor intentiilor" si e scrisa de Marin Malaicu Hondrari (Cartea Romaneasca).

Meravigliosa Mina

Si iar m-a uimit cat de bine seamana inceputul melodiei cu Yoshimi battles the Pink Robots (The Flaming Lips :)

...

Intrasem sa va spun ca am cumparat ulei de porumb si ca de atunci mancarea are gust de popcorn. Dar am scanat blogurile la care sunt abonata si asa am aflat ca dl Niculae Ionescu, domnul acela bland, care scrie atat de frumos, nu mai este. Cuvantul final l-a avut nu leucemia, ci infectia cu Piocianic, luata dintr-un spital din Romania.

"zambesc.. o sa fie bine.. trebuie doar sa invatam sa iubim.. Sa il invatam pe impreuna.."
39,40.. pseudomonas a invins - ultima postare a lui Nic. Condoleante familiei.

Generation Me

"Many people see the current group of college students -- sometimes called 'Generation Me' -- as one of the most self-centered, narcissistic, competitive, confident and individualistic in recent history".

Potrivit sciencedaily.com, un studiu american a descoperit ca tinerii de azi sunt cu 40% mai putin empatici decat cei din anii '80 si '90. Studiul a analizat 14.000 de participanti din mai multe perioade de timp si s-a bazat pe auto-evaluari, adica pe estimarea potrivirii dintre anumite enunturi si ei insisi ("I sometimes try to understand my friends better by imagining how things look from their perspective" si "I often have tender, concerned feelings for people less fortunate than me"). Paranteza: am ceva impotriva auto-evaluarilor, sunt inselatoare. Dar asta e o alta poveste.

City Lights

Pentru cei care au vazut City Lights - finalul. La Violetera si privirea lui Charlot:

Anna Zborowska

Vederea cu reproducerea dupa Modigliani, portretul Annei Zborowska, o aveam de prin '98. Alte vederi le-am facut cadou, pe aceasta insa, pentru ca imi placea mult, am pastrat-o, lipita cu scotch pe dulap :). Pe parcursul mutarilor in camin, scotchul s-a dezlipit cu tot cu hartia colorata, asa ca am corectat cu carioca la culoare. In plus, am capsat-o pe margini, de zece ori, simetric. Arata interesant. Apoi a disparut. Din cand in cand, in momente de stres, imi imaginam ca o gasesc in locuri absolut neasteptate si ca traiesc o iluminare precum a orbului purtat de Amelie prin piata :). Ei bine, am gasit-o in seara asta, complet intamplator. Era intr-un plic cu vederi alb-negru, din alta categorie. A fost tot timpul cu mine, apropo de simboluri... Ce urmeaza acum? :)

Via con me (It's wonderful)

Din "Mostly Martha" si "No Reservations", legat de postarea de mai jos, Paolo Conte

A life in recipes

Este titlul filmului din 2006 despre viata lui Elizabeth David, femeia care a revolutionat bucataria englezeasca imediat dupa al doilea razboi mondial. In 1949 publica prima carte, "Mediterranean Food", in care facea cunostinta gospodinelor cu uleiul de masline si cu retetele simple. In Marea Britanie a acelor ani, uleiul de masline putea fi gasit numai la farmacie, recomandat pentru durerile de urechi. Au mai urmat si altele, pe doua dintre ele le voi primi in cateva saptamani, "French Provincial Cooking" si "An Omelette and a Glass of Wine" (happy)

Filmul, realizat de BBC, i-a suparat pe cunoscatori si i-a incantat pe restul. Ma regasesc printre cei din urma. Cadre in slow-motion cu prepararea mancarurilor, o senzualitate specifica filmelor despre cooking, fragmente minunate din cartile autoarei, rostite cu o voce grava, hipnotica, de Catherine McCormack ("Frumoasa venetiana"). Si un personaj feminin pasional si puternic.

"The Independent" spune ca rolul femeii aprige si nemiloase care a fost Elizabeth David este jucat fara nerv ("gutless"). Cea mai mare vina pe care o gaseste filmului este aceea ca dezvaluie (prea direct) aspecte intime din viata autoarei, lucru pe care aceasta l-a evitat cu obstinatie toata viata. Pentru ca Elizabeth David a fost o aventuriera, a calatorit mult si a iubit mult. Iar la vreo 50+ de ani a suferit un atac cerebral care i-a ucis libidoul si simtul gustativ pentru sare. A scris in continuare.

Tomorrow is another day

Acum un an vazusem "Irina Palm" si scriam asa (pe facebook):

Reminder: facem mai putin de 10% din ce am putea sa facem. pt ca:
1. dureaza mult sa facem chiar si cele 10% a.i. sa fie CEILALTI convinsi si multumiti
2. e al naibii de greu sa alegi. si evidenta ne sperie de multe ori. punct.
3. legat de 2. nu trecem prin nicio criza. laisser faire. tomorrow is another day.

Inca sunt de acord cu punctul 3, chiar daca n-am folosit corect "laisser faire".
Nu stiu ce as face daca cineva apropiat ar fi intr-o situatie de criza (vezi cazurile de leucemie de care aminteam acum cateva zile). Chiar nu stiu si sper sa nu aflu. Simt mai degraba cum m-as mobiliza eu pentru mine. Sau pentru cineva din familie, foarte apropiat.

Deocamdata, Adevarul a scris si despre Niculae Ionescu. Cineva i-a facut si un clip. Unul simplu, mai simplu decat ar putea sa faca Niculae Ionescu insusi, probabil. Dar tot e ceva.

Temele lunii februarie

Acest post incepe tehnic si se termina poetic. Daca va intrebati de ce am adunat temele zilei intr-o postare, cititi intro-ul. Daca nu va intrebati, treceti direct la partea frumoasa. Intro:
Ce este "Tema zilei" (definitie ad-hoc) - caseta pe coloana dreapta care afiseaza cuvinte semnificative pentru un grup mare de oameni (deci, posibil cuvinte celebre), cuvinte care m-au impresionat in ziua/perioada respectiva si pe care doresc sa le impartasesc cu voi.
Mi-as dori (dorinta, stiu ca se poate, tehnica, modernitate, provocare, obsesiv-compulsiv) ca in locul acestei casete sa am un widget care sa afiseze tema curenta si un link cu "Vezi mai mult". Linkul are duce catre o pagina cu toate citatele/temele postate pana acum.
Dupa cum spuneam la un moment dat, blogspot are ceva mai putine instrumente decat wordpress. Sau inca nu m-am prins eu de toate. In plus, de cand cu schimbarea locului de munca si a domeniului de activitate, nu mai am pile la departamentul de Online :)) Asa ca, pana ma lamuresc cum e cu widgetul, am facut acest artificiu :)

Partea frumoasa:
Heaven is Where:
The Police are British,
The Restaurants Chefs are Italian,
The Mechanics are German,
The Lovers are French
and
It's all organized by the Swiss.

Hell is Where:
The Police are German,
The Restaurants Chefs are British,
The Mechanics are French,
The Lovers are Swiss
and
It's all organized by the Italians.

- Only one is a wanderer; two together are always going somewhere. (“Vertigo”, Alfred Hitchcock)

- Oh dear, I think you'll find reality's on the blink again. (Marvin, the Paranoid Android)

- There are no facts, only interpretations. (Friedrich Nietzsche)

- Love has a cruel and bitter way of paying you back for all the faith you’ve had in your brain. (Sting)

- Ronny Cammareri: Loretta, I love you. Not like they told you love is, and I didn't know this either, but love don't make things nice - it ruins everything. It breaks your heart. It makes things a mess. We aren't here to make things perfect. The snowflakes are perfect. The stars are perfect. Not us. Not us! We are here to ruin ourselves and to break our hearts and love the wrong people and *die*. The storybooks are *bullshit*. Now I want you to come upstairs with me and *get* in my bed!
(“Moonstruck”)

- Jeff: She's too perfect, she's too talented, she's too beautiful, she's too sophisticated, she's too everything but what I want.
Stella: Is, um, what you want something you can discuss?
(“The Rear Window”, Alfred Hitchcock)

Ajutor

Eram atat de vesela ca merge analytics si ca o sa stiu cati musafiri virtuali am... Si am dat de asta, via Livia:

Domnul Niculae Ionescu -niculae-ionescu.blogspot.com- care scrie frumos si care se adauga celorlalte cazuri de leucemie mediatizate.

Primul de care am aflat este al Cristinei Dinu -cristinalilianadinu.blogspot.com- care se afla acum in a doua etapa a tratamentului, dupa ce prima a avut succes. Pentru Cristina se pot face donatii si prin SMS, de 2 euro, la numarul 879, valabil in Orange, Vodafone si Cosmote.
Nu e chiar simplu sa obtii un astfel de numar scurt de la companiile de telefonie mobila, au regulile lor pe partea de CSR, o stiu din experienta. Se poate insa si fara numar scurt, au dovedit-o colegele lui Daniel Raduta -danielraduta.ro-, care au mobilizat online-ul romanesc.

In toate cele trei cazuri se poate dona prin apelarea unui numar Romtelecom si prin PayPal. Sanatate tuturor, inclusiv sistemului medical romanesc!

Reportaj din pavilionul obezilor

"Parafrazându-l pe Tolstoi, toţi oamenii sănătoşi sunt sănătoşi la fel, dar fiecare bolnav e bolnav în felul lui."
Un ziarist de la JN a scris un material minunat despre experienta sa, ca persoana obeza, in pavilionul "sinucigasilor satui" de la Parhon. Ma bucur ca sunt in concediu si ca am putut sa-l citesc pe tot: Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi
Potrivit OMS, jumatate dintre romani au probleme cu greutatea corporala, iar 25 la suta sufera de obezitate.

Cursuri de dans contemporan la CNDB

Centrul National al Dansului Bucuresti anunta pe facebook reinceperea cursurilor de dans contemporan la 1 martie. Va anunt cu mandrie :) ca am facut si eu modulul de incepatori, acum un an, cu profesorul Mihai Mihalcea. De aceasta data, profesori sunt Carmen Cotofana si Farid Fairuz – module incepatori, Andreea Novac – modul intermediari, Madalina Dan – modul avansati si Andreea Belu – contact improvisation incepatori. Ce-o fi acest "contact improvisation incepatori"? Modulele constau in 6 intalniri saptamanale ce se vor desfasura in lunile martie si aprilie 2010.

Cursul de dans contemporan nu te invata cum sa dansezi la petreceri si nici nu tine loc de sala (desi, daca ar face mai multe ore pe saptamana, ar fi cea mai buna miscare posibila). Pe mine m-a ajutat sa fiu mai constienta de corpul meu, sa-mi gasesc echilibrul miscarilor si echilibrul in spatiu. Poate ca suna pompos, dar in timpul cursului chiar foloseam aceste cuvinte atunci cand il recomandam tuturor. In cele 6 saptamani de curs, miscarile s-au imprimat cumva in corp si ajunsesera sa fie executate firesc, oricand. De exemplu, cei din jur au remarcat ca merg altfel. Acum trebuie sa-mi amintesc sa ma corectez atunci cand pasesc si sper ca memoria nu-mi joaca feste: mergi ca si cum ai impinge aerul cu pelvisul, constientizeaza trecerea corpului de pe un picior pe altul, tine spatele drept si umerii coborati, ca si cum ai fi atarnat de un umeras, iar capul si privirea - mereu semete.
Se lucreaza mult cu podeaua, colegele chiar ma intrebau cand mai am ore de "tavalit" :). O sedinta de miscare pe acea muzica iti elibereaza mintea (din pacate nu am reusit sa obtin playlist-ul). Pe termen lung, te dezbraca de inhibitii. Partea aceasta nu a functionat prea bine la mine, si acesta a fost si motivul pentru care nu am mers mai departe, la intermediari. Nu reuseam sa improvizez in dans, spre sfarsitul modulului. Asta nu tine de spontaneitate, cred, ci de o abilitate mentala de a "iesi din tine", din tiparele cu care esti obisnuit si cu care stii/crezi ca sunt obisnuiti si ceilalti. Un fel de "dance like no one's watching". Am descoperit, inca o data, ca ma simt mai confortabil in postura de observator. In acele momente, eu si altii ca mine ne asezam pe margine, cu genunchii la piept, si ne uitam la cei cativa gratiosi si expresivi, care, apropo, s-au recunoscut imediat, si-au dat seama ca vorbesc aceeasi limba.

Inscrierile se fac pe 25 si 26 februarie, intre 17:00 si 20:00, in ordinea solicitarilor. Nu se pot face rezervari. Din experienta va spun ca toate locurile se ocupa din prima zi, asa ca, daca va intereseaza, ar fi bine sa fiti acolo chiar la ora 17:00. Mai multe detalii gasiti aici, pe cndb.ro

Clipul il postez pentru ca-mi place melodia, este singura legatura cu cursul de dans.

Portretul doamnei T

Vad ca acest blog se transforma intr-unul nocturn.
Am vazut "Portretul doamnei T" la Teatrul Mic. Doamna T este doamna Olga Tudorache. Mi-a amintit de "Regina mama" de acum cativa ani, e neschimbata, iar cele doua "personaje" seamana. Am pus ghilimele pentru ca doamna T nu este un personaj, dupa cum spune actrita. Din nou, mi-a facut o mare bucurie sa o vad si sa o aud. Iar dialogurile sunt absolut delicioase, tii toata incantarea in tine de teama sa nu ratezi urmatoarea replica cu râsul tau.

Piesa a fost adaptata si pentru radio si poate fi ascultata si pe CD. Melodia de mai jos face parte din spectacol si i se potriveste foarte bine.

How the loss of Nicholas gave life to others

"When seven-year-old Nicholas Green was killed in Italy, the decision by his parents, Reg and Maggie, to donate his organs, gave life to seven local people. Now Reg is backing a new NHS initiative to increase organ donation in Britain.[...] In Italy, the number of people using organ donor cards went up by 300 per cent and organ donation has quadrupled there since."
- un articol minunat al celor de la Telegraph, il gasiti aici in intregime. Nu l-am citit chiar pe tot , recunosc.

În Romania, problema donării organelor este încă în dezbateri. După cum scria Ana Jităriţă în noiembrie 2009, potrivit datelor statistice ale Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT)

- în 2008, au fost prelevate organe destinate transplantului de la doar 60 de donatori decedaţi, 36 dintre aceştia (60%) fiind donatori multiorgan.
- 736 de pacienţi români s-au înscris în 2008 pe listele de aşteptare pentru transplant de rinichi, ficat, cord, plămâni sau pancreas, iar lista celor care aşteptau un rinichi număra la acea dată 2.085 de persoane.
- 100 de pacienţi români înscrişi pe listele de aşteptare au decedat în 2008.
- 227 de transplanturi de rinichi s-au efectuat în 2008 în România - dintre care 112 de la donatori vii - 43 de ficat şi alte 6 de cord.

Conform aceluiaşi material, „Iniţiativa legislativă privind acordul prezumat(presupus, n.r.) pentru prelevarea de organe de la persoane aflate în moarte cerebrală este blocată la nivelul Parlamentului" (dr. Dan Luscalov, ANT).

Pro şi contra donării de organe am găsit comentarii interesante pe metropotam, aici . Şi mă refer chiar la comentariile vizitatorilor.

Eu zic să ne grăbim, că e păcat de noi şi mai avem până să devenim soylent green.

p.s.: ştiu că sănătatea nu prea ţine de loisir, dar e un losir extins, în sensul de "pe îndelete, despre lucruri care îţi fac plăcere şi care te interesează". Nu înseamnă "timp liber".

The Genius of Photography

Weekendul acesta am vazut ceva frumos: partea a doua din documentarul The Genius of Photography. Am dat peste el intamplator, pe History Channel, se pare ca documentarul are sase episoade si a fost realizat de BBC in 2007. Vi-l recomand calduros (pentru weekendul viitor poate ? :)

Clipul de mai jos e doar o mica parte din episodul 2, care se continua cu Eugene Atget si cu Man Ray.

Mi-ar fi placut sa ma cheme Marina...

Se da articolul Atentie la ghetus! , datat 22 decembrie 2009. Se da si articolul meu din 21 decembrie 2009, Atentie, ghetusul mareste riscul de fracturi si de entorse!
Intrebare: cate deosebiri exista intre cele doua materiale?
Raspuns: n-are sens sa numarati, oricum, finalul doamnei este unic: "Indiferent de varsta pe care o simtim, sa incercam sa ne bucuram de frumusetea anotimpului alb, sa fim foarte atenti la ghetus in aceasta perioada, si sa prevenim, pe cat se poate, alunecarile neasteptate care ne pot crea probleme."
P.S.: Atentie la gerunzii! Mi-a zis un coleg ca ar fi bine sa scap de ele, dar nu-mi iese intotdeauna ;)

Iubirea e pe 14 februarie

Saptamana aceasta s-a lansat "Iubirea e pe 14 februarie", o antologie de "56 de texte despre dragoste ale unora dintre cei mai buni scriitori aparuti in ultimii ani, dar si poeti consacrati cu generatii in urma".
Poezia de mai jos e inclusa in volum si imi place mult, mai ales in varianta de videopoem. Ii multumesc Liviei pentru link. Si ea, si Andrei au cate un text in colectie, dar nu le-am citit, inca n-a ajuns cartea la mine :) si mai dureaza un pic pana apare in librarii.
Subiectul s-ar fi potrivit foarte bine cu un audiobook. Spun asta pentru ca am avut o revelatie cu clipul "Irina", si anume ca multimedia e perfecta pentru poezie, care are nevoie de voce, de atmosfera. Se pare ca lucrurile se misca deja in aceasta directie, si nu doar la Humanitas. "Ruj pe icoane", volumul Liviei, a aparut la Cartea Romaneasca si are varianta audio.
Astept "Iubirea e..". In librarii, ca sa o pastrez cat vreau eu! :)

432

Postat pe 27 septembrie 2007 pe fostul blog al lui Chaka

"Daca nu mi se parea ca e Gabitza fata de pe peronul metroului, nu intram sa scriu.

Despre Gabitza nu prea se pomeneste cand vine vorba de film, si mie personajul ei mi s-a parut extrem de interesant si foarte bine jucat. “Asa am crezut eu ca-i mai bine” - parca aud vocea subtirica, cu accent moldovenesc. “Mersi”… Iti venea sa-i tragi o palma (privirea Otiliei in oglinda de la baie) si sa o protejezi in acelasi timp. Personaj din categoria celor usor sarace cu duhul, nedescurcaretul care mai mult complica lucrurile mintind degeaba, desi nu chiar degeaba, pentru ca - si asta iti trezeste o anume teama si te face sa faci ceea ce poate pentru altul nu ai face - pentru ca are instinctul de animalutz care simte ca ceva nu e in regula si atunci minte, care plange atat de cutremurator si apoi se “regrupeaza” cu o tigara asteptand sa se intample ceea ce a fost de acord de la-nceput sa i se-ntample, pentru ca e in stare sa ramana singur si inchis si nemiscat intr-o camera de hotel fara sa protesteze sau sa cerseasca ceva, desi te priveste rugator si speriat. Si pentru ca apoi i se face foarte foame si se duce sa manance. Maduvioare, creier, ficatei. Sper sa nu ma considerati nebuna, dar mie filmul asta mi s-a parut un film despre a fi puternic intr-o situatie limita. Nu am gasit nimic suprarealist care sa ma duca cu gandul la rataciri ale mintii, perturbarea simtului realitatii, visare cu ochii deschisi. Totul a fost fara anestezie. Si ma refer tot la Gabitza. Otilia e victima colaterala a unei situatii urate, omul care aranjeaza totul si care nu mai da inapoi pentru ca e al naibii de greu sa aranjezi totul. Dar nu numai din acest motiv, dupa cum spuneam mai sus.

Si acum partea care nu prea mi-a placut. Nu-mi plac filmele prea realiste. Nu-mi place sa simt ca se pregateste ceva care ar putea fi penibil si sa-mi spun in gand “te roog, nu arata si asta”. Noroc ca au fost putine momente de acest fel. Si sunetul - n-am inteles mai nimic din ce s-a vorbit la-nceputul filmului.

Cele mai bune momente - scenele din camera de hotel (cand mi-am zis ca acest film este extraordinar), dar mai ales scenele din casa prietenului Otiliei, cu tot cu scenariu si jocul Otiliei."

Zorba Grecul

Postat pe fostul blog al lui Chaka pe 9 septembrie 2007

"Am primit cartea cadou, un cadou frumos, o carte frumoasa (mai ales prima jumatate, dupa care se spune cam acelasi lucru). Filmul a fost o mare dezamagire, m-a infuriat si chiar m-a dezgustat. Imi pare rau sa spun asta, e urat sa simti dezamagire, dar am circumstante atenuante, cartea a creat asteptari mari, desi, clar, greu de implinit in 1-2 ore de imagini miscatoare si vorbitoare. Problema cea mai mare pe care am simtit-o eu a fost ca filmul este filmat alb-negru, intr-un peisaj grecesc extrem de arid si de saracacios. Si intalnirea autorului-narator-personaj cu dionisiacul tine si de acel peisaj voluptuos, plin de culoare, gusturi si arome (in weekendul in care am citit cartea m-am dus sa-mi cumpar curmale si alte fructe uscate, si iaurt si lamai si chifle mici, calde, cu seminte, pe care le-am mancat cu… ulei de masline). In film totul pare acoperit cu praf de creta. Desert, piatra, siluete negre ale localnicilor pe un fundal alb. Poate si de aceea jocul lui Anthony Quinn pare deplasat si prea dracesc."

The Thomas Crown Affair

Postat pe fostul blog al lui Chaka pe 30 iulie 2007. Imi amintesc cu placere de starea aceea.

"Well, well, well. Unul dintre cele mai relaxante filme pe care le-am vazut vreodata este un remake. Am aflat abia sambata, dupa ce am revazut versiunea din ‘99, cu Brosnan si Renee Russo. Cu ceva mai putina incantare, recunosc (cinismul, blazarea, anii…:), dar cu aceleasi endorfine la deschidere si mai ales la inchidere (Sinner Man, Nina Simone, portretele peste care se inchid obloanele, apoi The Windmills of Your Mind, Sting). Bogatasul plictisit care se joaca cu focul pentru a-si face capriciile. Si se petrece in Metropolitan Museum of Arts… Light and easy like a Sunday morning.

Si apoi m-a impins curiozitatea sa caut si versiunea din ‘68. Cu Steve Mc’Queen si Faye Dunaway (in filmul din ‘99, Dunaway joaca un mic rol, al psihologului lui Crown, noi asistand la niste discutii despre femei, incredere si parteneri egali). In filmul original are 27 de ani, zice IMDB, si e superba, fara cheek implants, si cu niste buze mai frumoase decat ale lui Anouk (ale lui Anouk sunt intimidante:). Joaca rolul principal, al femeii care trebuie sa il “prinda” pe Thomas Crown. Care Thomas Crown, repet, e Steve Mc’Queen, cu ochi albastri si zambet trist-zeflemitor, si anacronic in costumul lui de businessman. Si cred ca asta face jumatate din atmosfera filmului, o atmosfera incarcata, sumbra, ciudata. Treci de socul initial (daca treci), mai ales ca actiunea se petrece cu totul altfel decat o stiai tu, si intuiesti o alienare, o psihoza, un mister (acel “hahaha” spart si necontagios de dupa lovitura si dupa “gluma” facuta politistului de paza, “who I wanna be tomorrow” - ca asa scria-n scenariu-, “me against the system” - poftiiim??? what’s the system got to do with it?!) S-a dus relaxarea de duminica dimineata, esti atent sa nu pierzi ceva. Si simti nevoia sa revezi finalul, doar-doar te lamuresti (da, stiu, aceeasi problema cu increderea si aici, dar altfel, si cu alte consecinte; de fapt, aici nu sunt egali, si degeaba se pronunta cuvantul “love”; poate pentru ca ea e prea tanara). In fine. Ce ramane? Un semn de intrebare. Rezolvarea simpla si eleganta “she was just a way of getting you in touch with yourself”. Ramane partida de sah - mare surpriza si incantare pentru un necunoscator al filmului anilor ‘60 . Pentru mine, adica.

De fapt, din putinul pe care il stiu in materie, observ ca acum 40 de ani filmele spusesera cam tot ce era de spus: “Philadelphia Story”, “Splendor in the Grass”, “The Apartment”, “Vertigo”… Si acum si “The Thomas Crown Affair”. “Let’s play another game, shall we?”
P.S: 31.07, ora 8.51 - gata, stiu, cum am putut sa ignor versurile? E vorba de “the circles that you find/ In the windmills of your mind“. TCA ‘68 are mai multa poezie."

De weekend

Postat pe 22 iulie 2007 pe fostul blog al lui Chaka

"Mi-am luat Ghidul nesimtitului al lui Radu Paraschivescu, doar-doar ma scoate din apatie. Am citit pana acum doar prefata. In rest, am vazut Harry Potter si Ordinul Phoenix. Dupa parerea mea, regizorul l-a impanat cu prea multe metafore menite sa explice adolescenta. A lungit cadrele cat sa priceapa toooti spectatorii, asa cum nu-mi place mie. A salvat umorul cu scenele in care apare Mrs Umbridge, absolut delicioase (pana la un punct), asta ca sa compenseze lipsa partidelor de Vajhat. Si a vrut un final maret, dar… Iar eu imi aminteam de figura lui Ron din a nu stiu a cata parte, cand jucau sah si privea ingrozit cum regina, parca, se muta ca sa-l elimine la propriu din spatiul de joc. Si nu se clintea de pe calul lui metalic, pentru ca astea erau regulile jocului, si pentru ca Harry depindea de el. A facut mai mult decat 100 de discursuri despre prietenie si onoare si etc. In fine, n-ar trebui sa comentez eu, care n-am citit niciun volum din seria Harry Potter.

Apoi a urmat Vanilla Sky , care mi-a placut mai mult decat ma asteptam. Highlighturi:
1. “It’s your body who makes a promise” - vai, gresit, dar rostit cu glas tare de Cameron Diaz, despre care am ajuns la concluzia ca stie sa joace de cand am vazut-o in In her shoes . Si aici tot dazed, beautiful and bruised.
2. atunci cand David pleaca de la Sofia, incepe “Last goodbye” al lui Jeff Buckley.
3. "Naah naah nah naah Naah naah nah naah / Can we still be friends?…" Poate.
Pacat ca e cu mereu tulburatul, mereu incruntatul Tom Cruise, doamnelor si domnilor."