The Thomas Crown Affair

Postat pe fostul blog al lui Chaka pe 30 iulie 2007. Imi amintesc cu placere de starea aceea.

"Well, well, well. Unul dintre cele mai relaxante filme pe care le-am vazut vreodata este un remake. Am aflat abia sambata, dupa ce am revazut versiunea din ‘99, cu Brosnan si Renee Russo. Cu ceva mai putina incantare, recunosc (cinismul, blazarea, anii…:), dar cu aceleasi endorfine la deschidere si mai ales la inchidere (Sinner Man, Nina Simone, portretele peste care se inchid obloanele, apoi The Windmills of Your Mind, Sting). Bogatasul plictisit care se joaca cu focul pentru a-si face capriciile. Si se petrece in Metropolitan Museum of Arts… Light and easy like a Sunday morning.

Si apoi m-a impins curiozitatea sa caut si versiunea din ‘68. Cu Steve Mc’Queen si Faye Dunaway (in filmul din ‘99, Dunaway joaca un mic rol, al psihologului lui Crown, noi asistand la niste discutii despre femei, incredere si parteneri egali). In filmul original are 27 de ani, zice IMDB, si e superba, fara cheek implants, si cu niste buze mai frumoase decat ale lui Anouk (ale lui Anouk sunt intimidante:). Joaca rolul principal, al femeii care trebuie sa il “prinda” pe Thomas Crown. Care Thomas Crown, repet, e Steve Mc’Queen, cu ochi albastri si zambet trist-zeflemitor, si anacronic in costumul lui de businessman. Si cred ca asta face jumatate din atmosfera filmului, o atmosfera incarcata, sumbra, ciudata. Treci de socul initial (daca treci), mai ales ca actiunea se petrece cu totul altfel decat o stiai tu, si intuiesti o alienare, o psihoza, un mister (acel “hahaha” spart si necontagios de dupa lovitura si dupa “gluma” facuta politistului de paza, “who I wanna be tomorrow” - ca asa scria-n scenariu-, “me against the system” - poftiiim??? what’s the system got to do with it?!) S-a dus relaxarea de duminica dimineata, esti atent sa nu pierzi ceva. Si simti nevoia sa revezi finalul, doar-doar te lamuresti (da, stiu, aceeasi problema cu increderea si aici, dar altfel, si cu alte consecinte; de fapt, aici nu sunt egali, si degeaba se pronunta cuvantul “love”; poate pentru ca ea e prea tanara). In fine. Ce ramane? Un semn de intrebare. Rezolvarea simpla si eleganta “she was just a way of getting you in touch with yourself”. Ramane partida de sah - mare surpriza si incantare pentru un necunoscator al filmului anilor ‘60 . Pentru mine, adica.

De fapt, din putinul pe care il stiu in materie, observ ca acum 40 de ani filmele spusesera cam tot ce era de spus: “Philadelphia Story”, “Splendor in the Grass”, “The Apartment”, “Vertigo”… Si acum si “The Thomas Crown Affair”. “Let’s play another game, shall we?”
P.S: 31.07, ora 8.51 - gata, stiu, cum am putut sa ignor versurile? E vorba de “the circles that you find/ In the windmills of your mind“. TCA ‘68 are mai multa poezie."